CUM SCĂPĂM DE AGORAFOBIE! | Mihai Marius Moisoiu

Dacă vă este teamă să intraţi în magazine, locuri publice aglomerate, dacă gândul de a calători singuri cu trenul, autobuzul sau avionul vă declanşează stări de anxietate şi panică, dacă sunteţi cuprinşi de o teamă inexplicabilă în momentul în care vă aflaţi în conjuncturile prezentate şi trăiţi cu impresia că nimeni nu va poate ajuta în momentul în care pierdeţi controlul, înseamnă ca suferiţi de agorafobie.
O stare de frică normală este o reacţie emoţională care are caracter adaptativ, pentru că în cazul unui pericol ne mobilizăm să luăm anumite măsuri pentru a ne proteja. Totuşi, frica este normală până la un anumit punct. Dacă frica apare atunci când subiectul se simte rău sau se comportă ca şi în cazul unui pericol major, deşi situaţia în care se află prezintă un pericol minimal sau aproape inexistent, în mod sigur avem de-a face cu o fobie. Cei în cauză îşi dau seama de faptul că frica lor este nejustificată sau chiar ridicolă, luptă împotriva ei, dar nu o pot reprima.
Persoanele ce trăiesc stări din spectrul agorafobiei pot prezenta o parte sau toate simptomele de mai jos: tremurături, puls rapid, transpiraţii, dureri toracice, dificultăţi de respiraţie, senzaţie de sufocare, greaţă, ameţeli, senzaţia de pierdere a controlului, teama ca vor leşina, teama că vor muri.
Rareori se întamplă ca o persoană să prezinte toate simptomele în acelaşi timp. Totuşi dacă experimentează o parte din aceste simptome simultan, probabil prezintă un atac de panică.
In cazurile extreme, simptomele îl pot face pe pacient să fugă din locul în care se găseşte într-un spaţiu în care se simte în siguranţă. Acest lucru poate determina pe viitor evitarea situaţiilor, conjuncturilor care ar putea declanşa simptomele prezentate mai sus.

Uneori, pacienţii cu agorafobie prezintă stări de anxietate şi disconfort psihic când pleacă de acasă sau când se găsesc într-un loc public, dar, totuşi nu dezvoltă un atac de panică. Unii dintre agorafobici pot prezenta semne minime de anxietate, întrucât, în timp, pot învăţa să evite situaţiile care le activează fobia. Agorafobia este de asemeni legată de alte tulburări cum ar fi depresia şi tulburarea obsesiv compulsivă. În cazuri extreme, persoanele cu agorafobie pot deveni incapabile să părăsească locuinţa dacă nu sunt însoţite de persoane de încredere. Cu toate că cei care suferă de agorafobie îşi pierd uneori controlul, foarte rar se întâmplă să leşine sau să se sufoce. Este foarte important de menţionat că, în afara situaţiei respective, aceste persoane se comportă absolut normal.
Cauzele posibile care ar putea activa în mod profund aceste manifestări diferă de la o persoană la alta. Situaţia clasică este aceea când un eveniment neplăcut survine într-o situaţie specifică. Astfel, se creează un răspuns condiţionat care va produce, chiar şi atunci când stimulul lipseşte, o reacţie fobică. Din fericire, persoanele care suferă de agorafobie se pot vindeca într-un interval de timp relativ scurt, terapiile ce prezintă aplicabilitate, dovedindu-se în cele mai multe cazuri eficiente. O modalitate complementară de tratament presupune administrarea unor suplimente naturiste, cu efect antidepresiv, pentru diminuarea stărilor anxioase. Persoanele trebuie să devină conştiente că această frică este una dobândită prin învaţare.

Ele trebuie să se familiarizeze cu ea şi să îi dezactiveze mecanismele, atât prin intermediul unor şedinţe terapeutice individuale sau de grup ce pot implica regresii în perioadele din trecut când această frică s-a instalat, de cele mai multe ori, prin intermediul unor episoade cu caracter traumatic, cât şi prin discuţii terapeutice cu rol de conştientizare şi asimilare a anumitor comportamente şi reacţii emoţionale (rolul important al terapiei de grup!). De asemeni, pacientul este necesar să înveţe modul cum funcţionează această frică, ce reacţii fiziologice produce. Sfatul terapeuţilor pentru persoanele care suferă de această tulburare este acela de a nu încerca să se trateze singure. Fără o terapie de specialitate, agorafobia poate dura mai mulţi ani şi se poate agrava în timp.