Pe la mijlocul anilor 50, cercetătorul James D. Watson a identificat secvențele unor coduri moleculare ce permit ca viața bazată pe carbon să existe în lumea noastră în forma pe care o cunoaștem. Această matrice de posibilități, descoperite de Watson, descrie „cărămizile” de bază ale vieții biologice, ca fiind anumite combinații de carbon, oxigen, hidrogen și azot – codul genetic. Aproape imediat, oamenii de știință au identificat un mister în legătură cu acest cod – dintre cele 64 de combinații posibile, pe care le oferă codul nostru genetic, s-a dovedit că doar 20 dintre ele sunt „activate”, în prezent.
De exemplu, majoritatea animalelor au activate codurile care le permit să sintetizeze în organism vitamina C, pe când în cazul nostru aceste coduri par dezactivate. Maimuțele și anumiți lilieci sunt unele dintre puținele specii de animale care împărtășesc aceeași situație ca și omul. Ne putem problema de ce anumite persoane sunt mai vulnerabile la anumite virusuri, sunt mai predispuse la anumite boli și tulburări, pe când altele sunt mai puțin afectate de acești agenți. Răspunsul poate fi găsit dacă cercetăm natura codului nostru genetic și al influenței emoțiilor asupra lui.
În fiecare dintre celulele corpului nostru se găsesc anumite elemente ce pot fi considerate ca fiind „micro-antene”. Putem să le considerăm a fi receptoare moleculare minuscule, acordate, prin însăși natura lor, la o calitate variabilă a vibrației. Anumite proprietăți ale antenei determină capacitatea ei de a se acorda, de a realiza rezonanța cu semnalul de referință emis de creier.
Cercetările recente efectuate de omul de știință Dan Winter indică posibilitatea unei relații directe dintre emoție, localizarea unei antene și faptul că acea antenă să fie „activată” sau „dezactivată”. Într-o lucrare publicată în 1994, Winter dezbate teoria că localizarea rezonantă a undei emoției de-a lungul spiralei ADN este cea care determină activarea sau dezactivarea codurilor genetice. El a studiat aspectele extreme ale emoțiilor – iubirea și frica – privite din perspectiva unui câmp electric și magnetic manifestat ca undă. Din acest punct de vedere, frica apare ca o undă lentă și lungă. Iubirea, pe altă parte, poate fi privită ca un câmp de frecvență înaltă ce apare ca o undă mai scurtă și mai rapidă. Suprapunând câmpul fricii peste structura spiralei ADN, se observă că, din cauza lungimii undelor de frecvență joasă, există puține ocazii când spirala și unda se ating. Dacă suprapunem câmpul iubirii peste spirala ADN, lungimea de undă mai scurtă corespunzătoare acestei frecvențe înalte permite apariția mult mai multor ocazii ca spirala ADN și unda să se intersecteze.
În cazul fricii, datorită puținelor locuri în care unda atinge spirala ADN, antenele de care am vorbit și care oferă vitalitate, imunitate și protecție împotriva virusurilor sunt lăsate inactive. Persoanele care manifestă stări de frică, depresii cronice prezintă adesea simptomele unei vitalități reduse însoțite adesea de o slăbire a sistemului imunitar. Calitatea emoțiilor pe care le trăim pare să aibă un rol esențial în a determina calitatea vieții noastre deoarece codul nostru genetic nu este fixat pe o combinație prestabilită de tipare, care se formează la naștere, ci din coduri variabile care sunt influențate de calitatea gândurilor, sentimentelor și emoțiilor noastre.
Aceste mari solicitări cu care ne confruntăm în ceea ce privește sănătatea, relațiile interumane și supraviețuirea noastră atunci când apar pandemii, boli noi etc. ar putea fi modul prin care să ne convingem pe noi înșine să ne aplecăm mai mult asupra calității emoțiilor și gândurilor noastre în viața de zi cu zi pentru a trece poate la o nouă etapă a evoluției umane.
Cele 20 și ceva de virusuri noi, cu potențial letal, care în prezent pot produce boli incurabile și care, cu numai 30 de ani în urmă, nu erau cunoscute, ar putea fi o „îmboldire” biologică prin care Dumnezeu să ne împingă să aducem în viața noastră iubirea, iertarea și compasiunea în așa fel încât omul să urce pe o treaptă superioară depășind bariera celor 20 de combinații ale codului nostru genetic active în prezent. Când vom depăși această barieră, abia atunci putem spune că specia umană a evoluat cu adevărat – și nu ar trebui să ne amăgim cu aspectele superficiale oferite de medicamente și îmbunătățirea tehnologiei care de multe ori, dimpotrivă, duc la o involuție în cazul multora dintre noi.
Psiholog Mihai Moisoiu
Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-04-23/Perioadele-de-criza-o-sansa-la-evolutie#ixzz6Kvqb5YOz
