Programul online de psihoterapie ortodoxă și rugăciune colectivă

Rugăciunea colectivă dă nădejde și ne întărește credința că Dumnezeu ne veghează și are grijă de noi toți, în fiecare secundă din viața noastră. Ea este un instrument puternic de vindecare emoțională ce ne pune în rezonanță unii cu alții în unul din cele mai frumoase și mai pozitive  momente din zi – perioada de rugăciune. 

Este recomandată rugăciunea comună realizată la ore fixe care să acopere practic întreaga zi, de la trezire până la culcare. 

La biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni, Părintele Irimescu și Părintele Constantin recomandă ca rugăciunile în comun să fie făcute la orele: 10, 12, 15, 22, 00, 03, iar la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Stareț Arhimandrit Hariton Negrea recomandă ora 21 ca oră pentru rugăciunea colectivă.

ÎNTOARCEREA LA SATE, LA VIAȚA SIMPLĂ ȘI SFÂNTĂ A ȚĂRANULUI ROMÂN

„Să vedem însă soluțiile oferite de Părintele Justin, când profețea vremurile anevoioase prin care urma să treacă omenirea. De foarte multe ori îl auzeam pe Părintele sfătuind pe creștini, atât prin comunicatele publice, cât și prin îndemnurile personale, să își cumpere o bucată de pământ la țară, în preajma mănăstirilor eventual, unde să își poată construi o casă, pentru a se retrage în vremuri de restriște.  Fiecare să cultive ogorul său, procurându-și astfel singur cele necesare traiului. Ne spunea că creștinii nu vor mai putea intra în biserici și nu vor mai avea unde să se spovedească și împărtășească. După cum vedem și astăzi, bisericile stau închise în plină democrație și în acordul tuturor, spre „folosul” umanității înspăimântate de contaminarea cu viruși. „Va trebui să revenim, spunea Părintele, la viața simplă a țăranului român de altădată. Țăranul român de altfel nu are nevoie de alt ajutor, decât de ogorul lui pe care trebuie să îl lucreze cu osteneala mâinilor lui și sudoarea frunții sale. Aceasta este de altfel și o poruncă biblică, nu? Dar românul nostru s-a puturoșit, s-a învățat cu comoditatea și aparența luxului acesta îmbietor. Stă în fața calculatorului și umple barurile noaptea”.

Altfel Părintele încuraja și îi îndemna cu cuvinte îmbietoare pe toți românii ce îi cereau sfatul, să se reîntoarcă la frumusețea satului românesc, la viețuirea sănătoasă a țăranului de altădată, la bucuria muncii în natura binecuvântată de Dumnezeu. „Să trăim noi cu mierea al­binelor noastre așa cum au trăit strămoșii noștri, cu ceapa, cartoful și văcuța țăranului român; cu coasa și secera cu care am secerat pâinea cea de toate zilele, pe care ne-a dăruit-o Domnul. Și cred că în viitor românul va ajunge după cum a început, cu ogorul lui, în simplitatea și sfințenia lui. Ne vom întoarce vrând nevrând la originile și îndeletnicirile de la început, cu mijloacele cele mai rudimentare, în tovărășie cu vaca vecinului care va trage să scoată brazdele pentru a semăna sămânța ce își va da rodul la vremea ei”.

L-am întrebat personal cum va reuși omul de la oraș, de la birou, neînvățat cu munca fizică, să se obișnuiască cu munca ostenitoare a țăranului? Dar Părintele, emanând multă bucurie, ne făgăduia cu căldură și certitudine că acest mod de viețuire ne va folosi tuturor, prin care vom redobândi fericirea și bucuria unei vieți autentice, departe de stresul societății de azi. „Nevoia te învață toate. Orice învăț are și dezvăț și orice dezvăț are învăț. Eu am muncit toată copilăria și tinerețea mea, alături de părinții și frații mei. Nu e nevoie de niciun utilaj agricol, ca să îți întreții familia ta. Toată copilăria mea a fost în centrul muncii agricole. Și pe ogorul nostru nu au mers decât boul și calul, și semănatul tot cu mâna mergea. Iar aratul nu e deloc dificil, pe o lățime de 5-6 metri făceai cu plugul vreo 8, 10 brazde, semănai fru­mos, venea grapa care acoperea și rămânea hrană și pen­tru păsările cerului. Nu vedeți și ciorile cum se adăpostesc noaptea în podurile clădirilor din oraș, iar dimineața ies la țară, pe câmp, ca să se hrănească? Vezi seara cum vin câr­duri așa, de parcă sunt cocori, cum vin ciorile la oraș să-și găsească adăpost. Așa și cei de la oraș să se uite la ciori cum se hrănesc din hrana țăranului de pe ogor, chiar dacă trăiesc la oraș. Nu are nevoie omul nostru să-i vie apa la el, vorba olteanului, s-o beie din șurub, nu, o bea din fântâna lui, cu cumpăna lui cu care scoate apa, dulce și cristalină”.  Din cuvintele Părintelui înțelegeam cu toții că noi suntem cei ce am pierdut experiența frumoasă a viețuirii simple, aducătoare de bucurie și sănătate psihică.”

Text preluat din www.ortodox.md