You are currently viewing LIMBAJUL NONVERBAL LA VLADIMIR PUTIN (IV)- SEMNELE DE POSESIUNE

LIMBAJUL NONVERBAL LA VLADIMIR PUTIN (IV)- SEMNELE DE POSESIUNE

LIMBAJUL NONVERBAL LA VLADIMIR PUTIN – SEMNELE DE POSESIUNE

Ce analizăm:

1D! poziţionarea palmei drepte;

Prin această poziţionare a palmei drepte cu interiorul ei spre în jos şi cu degetele desfăcute într-o mişcare parcă de acaparare a ceva, putem să percepem tendinţa lui VLADIMIR PUTIN de a dobândi ceea ce consideră că trebuie să fie dobândit, fără să ţină cont prea mult de voinţa şi liberul arbitru al celor care sunt în legătură cu obiectul dorinţei LUI.

Putem identifica două sensuri ale acestei miscări de mână:

  • o mişcare de apucare, de prindere –EU vreau să am ceea ce doresc! EU acţionez şi dobândesc!“;
  • o mişcare circulară pe orizontală care ne transmite că suprafeţe şi teritorii, oamenii ce locuiesc acolo, VLADIMIR PUTIN le analizează tehnic, în număr de locuitori, kilometri, resurse, oportunităţi şi dificultăţi care trebuie eliminate. Implicare emoţională minimă la liderul de la Kremlin! Oamenii sunt ca nişte furnici…nu se gândeşte să se coboare emoţional la nivelul dramelor vieţiilor acestor fiinţe din perspectiva impactului deciziilor politice asupra lor!

2D! poziţia antebraţului şi a cotului drept – 3D! poziţia umărului drept

VLADIMIR PUTIN, asemenea unui luptător, simte nevoia să pună cât mai multă forţă în această mişcare simbolică de delimitare şi acaparare a unor posesiuni pe care consideră că îi aparţin de drept. Pentru a realiza acest transfer maxim de forţă în mişcare ridică umărul, braţul, cotul şi antebraţul pe acelaşi nivel.

Astfel, puterea este transferată din umări şi este  maximă.

Intuim de aici că este dispus să lupte până la capăt pentru ceea ce şi doreşte, fără să dea înapoi!

VLADIMIR PUTIN ne transmite că este un luptător şi un cuceritor care nu concepe să dea şanse celor care îi stau în cale!

4D! poziţia umărului stâng – 5D! poziţia cotului stâng;

Liderul rus ne spune în plan simbolic că atunci când îşi doreşte ceva, acţiunile lui beneficiază de o bază, de un punct de sprijin.

EL este un lider ce ştie că are în spate o întreagă forţă pe care se poate baza oricând, pe care o domină şi o controlează!

6D! – particularităţile colţului drept al gurii şi ale ochiului drept;

Sesizăm aceleaşi microtensionări musculare la nivelul colţului drept al gurii şi ale ochiului drept ceea ce ne induce ideea că VLADIMIR PUTIN consideră ca fiind inegal raportul de forţe într-o posibilă confruntare cu cei care ar sta în calea îndeplinirii dorinţelor lui.

EL este uşor dispreţuitor la adresa lor!

7D! poziţia capului;

Observăm o postură a capului cu bărbia uşor orientată spre umărul drept ce conturează mai bine nota de dispreţ şi tendinţa subconştientă de a fi pregătit să se apere şi să atace!

Concluzie:

Un mental de cuceritor, o mână care delimitează imaginar teritorii şi influenţează destine…cu o implicare emoţională…minimă!

Un lider care nu acceptă să primeacă răspunsuri de genul “Nu vrem să îţi aparţinem!

 

CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE

MIHAI MARIUS MOISOIU

Tel: 0753937223

Mail: training.reality@gmail.com