GÂNDEŞTE POZITIV!

GÂNDEŞTE POZITIV!

Cu totii dorim să reuşim în tot ceea ce ne propunem şi căutăm armonia şi prosperitatea în viaţa de familie, în sănătate, în afaceri, în relaţiile cu ceilalţi. Există un secret al succesului, care poate să ne asigure reuşita în orice aspect al vieţii – atitudinea pozitivă. Adică o anumită stare interioară, care se reflectă în felul în care gândim şi acţionăm. Atitudinea pozitivă emană : optimism , gândire pozitivă, aşteptarea succesului, stări de inspiraţie, puterea de a nu renunţa , încrederea în propriul potenţial, motivaţie în realizarea scopurilor. O atitudine pozitivă te conduce, mai devreme sau mai târziu, spre succes deoarece are puterea de a-ţi metamorfoza toate aspectele viaţii. Când priveşti la partea vieţii pe care o consideri pozitivă şi luminoasă, atunci viaţa ta se umple cu lumină, Nu vei atrage niciodata lucruri pozitive în viaţa ta dacă gândurile şi sentimentele tale sunt negative. Aşa cum un magnet atrage fierul, la fel şi mintea ta atrage şi transformă în plan fizic lucrurile pe care le vizualizezi frecvent. Continuă să repeţi că totul merge prost şi nu ai scucces şi ai toate şansele să devii un prevestitor al necazurilor. Dacă ai avut până acum o atitudine negativă asupra vieţii, este timpul să renunţi imediat le ea. Pentru a reuşi poţi ţine cont de câteva sfaturi :ai încredere în tine, raportează-te mereu doar le aspectele positive din viaţa ta, decide că meriţi să fii fericit, înconjoară-te cde oameni de success, cu o atitudine pozitivă, învaţă să-ţi controlezi emoţiile gândurile, repetă afirmaţii care te inspiră şi te motivează, citeşte materiale motivaţionale, învaţă să vizualizezi, zilnic, doar ceea ce doreşti.


Datorită faptului că atitudinea precede actiunea, înainte de a realiza un lucru, trebuie întâi să-l vizualizăm, să-l dorim, să-l planificăm şi să credem cu adevărat în el. Oricare este obiectivul vizat, dacă îl vedem clar cu ochii minţii, dacă îl energizăm cu o atitudine pozitivă, el va fi îndeplinit cu siguranţă.
Ar trebui sa ne stabilim ca obiectiv zilnic, exerciţii individuale de dezvoltare şi perfecţionare, în vederea atingerii potenţialul maxim de care suntem capabili. Pe măsură ce facem acest lucru, vom observa că succesul vine spre noi tot mai uşor şi cu mai puţin efort.

 

 

Psiholog Mihai Marius Moisoiu
Tel: 0753937223
Mail: training.reality@gmail.com
Site: www.mihaimoisoiu.ro

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

Average rating / 5. Vote count:

As you found this post useful...

Follow us on social media!

We are sorry that this post was not useful for you!

Let us improve this post!

Close Menu
RSS
Follow by Email
Pinterest
×